O data

    Odata,

Cand cerul era rosu,

Am crezut ca din inima ta

Se desprinde o lacrima de sange.

    Odata,

Cand vazduhul era senin,

Am gandit ca din sufletul tau

Rasare azurul.

    Odata,

Cand Soarele se dezmierda in caldura,

Am stiut ca lumina alba care ma intuneca

Esti TU...

O data, caci a doua oara nu mai eram EU.

 Culori de haos

Din umbrele străine ce sufletele-nghiata

Tăcerea moarta-nvie păcate de demult.

S-aude un clopot tainic şi tremura-n icoane

Întruchiparea vie a unui gol mormânt.

Se rupe ceru'n două şi iadul se destramă

Şi mortii-n veşnicie aleargă tremurând.

S-aude-un psalm de slavă ce numele Tău cheamă,

S-aude glasul Tău afară din mormânt.

De sub prăpăstii sparte cenuşa se-nalţă.

Se mistuie sub ploaie focul cel de veci

În întuneric Satan de groază zbiară

Şi  toţi ai lui fierb în cazane reci.

Catapeteasmă vie în culori de haos

Se pictează veşnic pe un zid stricat.

Miroase a tămâie pridvorul cel din ceruri,

Miroase a tămâie pridvorul cel din iad.

" Autoportret in timp de veghe"

                Mirosind a suflet

Sufletul meu e ca o bucata de lemn zgariata
de nesanse si timp.
Imi pun mana pe piep si-l simt.

E rece si gol,
Dar respira prin porii sperantei.
Razbate prin frigul stupid,
Se zbate, in final obosind.

Si-l lovesc cuvintele grele
Si cade
Si-l dor cuvintele reci,
Dar tace!

Sufletul meu e o bucata de lemn zgariata
De iubire si teama.
Imi pun mana pe piept sa-l simt...
Nu mai e. A adormit!

" Autoportret in timp de veghe"

        Portret sentimental


Alearga raze dulci prin draperii
Si rasaritul se revarsa peste tine
Si umple cupa viselor tarzii
A atator dimineti de soare pline.

Tu prinzi o raza in privire
Si luminezi odaia toata
Si ma dezmierzi cu a ta iubire
Arzand in veci inflcarata.

New race

Am inceput sa scriu la rugamintea unui prieten. Nu obisnuiesc sa scriu despre oameni. Imi sunt prea dragi ca sa-i arunc in valtoarea cuvintelor.

Cuvintele...imi sunt cele mai bune prietene si cele mai aprige dusmane.

Si oamenii?!...pe oameni trebuie sa-i asculti, sa-i privesti, sa-i simti, nu sa le shitezi un portret fals, desenat cu idei moarte, superficiale.

Pentru mine omul e opera de arta perfecta, construita din imperfectiuni.

E drept ca toti trandafirii inteapa, dar e de ajuns sa le simti parfumul ca sa-i iubesti.

De ce nu ar fi asa si cu oamenii din jurul nostru?...daca te-ai intepat intr-un spin nu poti urai toti trandafirii.

Criticam defectele celorlati, de parca am vrea sa traim intr-o lume perfecta si uitam sa ne bucuram de calitatile celor din jur.

Am devenit egoisti, ramanem prizonieri in propria lume ai carui pereti i-am construit in interiorul nostru.

Sufletu nostru e conceput pentru a suferi si el se defineste asa, asa intelege si isi asuma fericirea.

Prietene ia-ti o clipa si priveste in jurul tau! Priveste cu inima nu cu ochii incarcati de lacrimi!

Unii plang, unii zambresc, altii rad. Spre oamenii pentru care rasul a devnit singurul refugiu trebuie sa ne indreptam atentia. Ei ascund durerea intr-un zambet. Sunt oameni puternici. Ei au invatat sa zboare fara aripi. Ei nu vor sa se inece cu gustul amar lasat de franturile de judecata pe care lumea le imprastie.

De ce inca mai tinem ochii inchisi? De ce nu avem curaj sa infruntam adevarul oricat ar durea si oricat am avea de suferit? De ce nu incepem sa luptam drept?

Nu te mai ascunde in regrete, iubeste prezentul pentru ca traiesti, iubeste trecutul pentru ca te-a facut cine esti si viitorul pentru ca exista!