New race

Am inceput sa scriu la rugamintea unui prieten. Nu obisnuiesc sa scriu despre oameni. Imi sunt prea dragi ca sa-i arunc in valtoarea cuvintelor.

Cuvintele...imi sunt cele mai bune prietene si cele mai aprige dusmane.

Si oamenii?!...pe oameni trebuie sa-i asculti, sa-i privesti, sa-i simti, nu sa le shitezi un portret fals, desenat cu idei moarte, superficiale.

Pentru mine omul e opera de arta perfecta, construita din imperfectiuni.

E drept ca toti trandafirii inteapa, dar e de ajuns sa le simti parfumul ca sa-i iubesti.

De ce nu ar fi asa si cu oamenii din jurul nostru?...daca te-ai intepat intr-un spin nu poti urai toti trandafirii.

Criticam defectele celorlati, de parca am vrea sa traim intr-o lume perfecta si uitam sa ne bucuram de calitatile celor din jur.

Am devenit egoisti, ramanem prizonieri in propria lume ai carui pereti i-am construit in interiorul nostru.

Sufletu nostru e conceput pentru a suferi si el se defineste asa, asa intelege si isi asuma fericirea.

Prietene ia-ti o clipa si priveste in jurul tau! Priveste cu inima nu cu ochii incarcati de lacrimi!

Unii plang, unii zambresc, altii rad. Spre oamenii pentru care rasul a devnit singurul refugiu trebuie sa ne indreptam atentia. Ei ascund durerea intr-un zambet. Sunt oameni puternici. Ei au invatat sa zboare fara aripi. Ei nu vor sa se inece cu gustul amar lasat de franturile de judecata pe care lumea le imprastie.

De ce inca mai tinem ochii inchisi? De ce nu avem curaj sa infruntam adevarul oricat ar durea si oricat am avea de suferit? De ce nu incepem sa luptam drept?

Nu te mai ascunde in regrete, iubeste prezentul pentru ca traiesti, iubeste trecutul pentru ca te-a facut cine esti si viitorul pentru ca exista!